Cum a fost aprobat bugetul Ministerului Agriculturii de comisiile de specialitate: „Tinele, hai că poți! Tinele, nu te lăsa!”

Cum a fost aprobat bugetul Ministerului Agriculturii de comisiile de specialitate: Tinele, hai că poți! Tinele, nu te lăsa!
Publicat: 29/01/2013, 20:49
Actualizat: 29/01/2013, 20:49

„Tinele, hai că poți! Tinele, nu te lăsa!”, îl încurajau ironic, marți, în cadrul comisiilor reunite de agricultură din Parlament, câțiva deputați de la Putere pe deputatul PDL Gheorghe Tinel în timp ce acesta își prezenta zecile de amendamente depuse la proiectul bugetului Ministerului Agriculturii pentru 2013.

„Vrei să ți-l votez pe asta? Uite, ai văzut că ți l-am votat”, râdea unul dintre reprezentanții Puterii, care avea o majoritate zdrobitoare față de Opoziție, reprezentată de doar 4 parlamentari.

Niciunul dintre cele peste 20 de amendamente prezentate de deputatul PDL nu a trecut de votul parlamentarilor din comisiile de agricultură. Multe dintre amendamentele citite pe repede înainte de Gheorghe Tinel prevedeau suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii cu anumite sume pentru diverse proiecte ale unor comune din județul Ialomița, cum ar fi crearea de perdele forestiere.

De altfel, Gheorghe Tinel a fost singurul parlamentar care și-a susținut amendamentele la proiectul de buget al ministerului.

„Nici pe ăsta nu îl aprobați? Haideți că primarul este din PSD”, încerca fără succes reprezentantul Opoziției să le atragă atenția colegilor săi de Parlament, însă nici chiar el nu se mai obosea să ridice mâna atunci când președintele de ședință întreba cine votează „pentru”.

Iritat de insistența fostului șef al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii în a-și prezenta toate amendamentele, ministrul Daniel Constantin i-a reamintit acestuia că este încă director în Ministerul Agriculturii și blochează postul de cinci ani, sugerându-i să lase locul liber pentru un tânăr.

„Sunteți încă director în Ministerul Agriculturii. Poate ne dați voie să angajăm pe cineva pe postul pe care îl blocați de cinci ani. Ați câștigat un al doilea mandat. Dați ocazia unui tânăr să ocupe acel post”, i s-a adresat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, deputatului PDL.

Solicitat de gândul, Gheorghe Tinel a precizat că în 2008, când a câștigat primul mandat de deputat, el era director general în Ministerul Agriculturii, iar de atunci contractul său de muncă a fost suspendat, conform legii. „Postul este blocat. Eu dacă mâine nu mai sunt deputat, am dreptul să mă întorc pe postul de la Ministerul Agriculturii. Și ai lor (reprezentanți ai USL n.n.) s-au întors. Ion Dumitru, care nu mai e parlamentar, s-a întors la Romsilva. Contractul meu este suspendat, eu nu mai iau bani de la Ministerul Agriculturii. Ei vor să mă forțeze să îmi dau demisia, dar eu nu mi-o dau”, ne-a explicat Gheorghe Tinel.

Bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2013 a fost dezbătut, marți, de către membrii comisiilor parlamentare de specialitate, în forma redactată, nefiind aprobat nici unul din cele aproape 100 de amendamente.

Bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2013 se ridică la 5,56 miliarde lei, în creștere cu 0,84% față de execuția preliminată a anului 2012.

Ministrul Agriculturii a precizat că speră în acest an în atragerea de fonduri europene în valoare de peste 3 miliarde de euro, condiția fiind asigurarea cofinanțării.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...